Ultima ieșire a lui Daniel Craig ca James Bond este una dintre cele mai bune ale sale. Cu o acțiune uluitoare și o rezonanță emoțională reală, No Time to Die merită așteptarea.

Scenariul – scris de Fukunaga, obișnuiții lui Bond Neal Purvis și Robert Wade și Phoebe Waller-Bridge de la Fleabag – este un frumos act de echilibrare de tonuri disparate. Glumele sunt hilare, secvențele de acțiune sunt palpitante, scenele dramatice aterizează (o raritate pentru această franciză), iar răufăcătorul și arma sa biologică care mănâncă carne sunt direct dintr-un film de groază. Toate aceste schimbări de ton nu ar trebui să funcționeze în același film, dar Fukunaga îl face să funcționeze concentrându-se exclusiv pe personajul lui Bond și pe călătoria lui.

În cele din urmă, cel mai important aspect al filmelor Bond – și motivul pentru care publicul se prezintă în mulțime să le vadă – este acțiunea lor. No Time to Die are o varietate drăguță și largă de secvențe de acțiune captivante: urmăriri cu mașini, schimburi de focuri, lupte brutale corp la corp. Directorul de imagine Linus Sandgren folosește fotografiile perfecte pentru a încadra fiecare scenă de acțiune. Fotografii aeriene amețitoare surprind măcelul vehiculelor cu putere octanică ridicată, iar prim-planurile strânse surprind lupte nemiloase cu pumnii.

Craig își abandonează porțiunea din franciza Bond cu una dintre cele mai puternice performanțe oferite vreodată în rol. El continuă să pună mâna pe răcoarea personajului în momente precum frisbeeing pe tava unui chelner pentru a incapacita un suspect și apoi termină băutura care era pe el, dar aduce și o mulțime de rezonanță emoțională procedurilor. Bond are un adevărat arc în acest film, făcând bilanțul a ceea ce este important în viața lui pe măsură ce călătoria lui se termină, iar Craig joacă fiecare pas din acel arc cu un patos perfect.

În timp ce Craig oferă, fără îndoială, cea mai puternică performanță din film, el este susținut de un sprijin puternic atât din partea colegilor de distribuție, cât și a noilor veniți incitanți. Fețe cunoscute precum Moneypenny a lui Naomie Harris și Q a lui Ben Whishaw sunt mai confortabil ca niciodată în rolurile lor. Ana de Armas face o apariție scurtă, dar memorabilă în rolul Paloma, un agent CIA îndrăgător de nesăbuit care îl ajută pe Bond, în timp ce Billy Magnussen îi dă o turnură amuzantă în rolul lui Logan Ash, un alt agent CIA care zâmbește prea mult. Cu toate acestea, remarcată din noua distribuție secundară este Lashana Lynch în rolul lui Nomi, noul 007, care este la fel de hipercompetentă ca predecesorul ei și este relativ umană. Lynch nu încearcă să joace Nomi ca noul Bond; ea o rotunjește ca un personaj convingător în sine. Muşcătura ei hilar înainte şi înapoi cu Bond oferă acţiunii filmului un unghi nepotrivit de „amic poliţist”.

Rami Malek este cel mai recent câștigător al Oscarului care a câștigat 007, după Javier Bardem și Christoph Waltz, și devine un răufăcător Bond prin excelență în rolul teroristului răzbunător Safin. Cei mai mulți actori răufăcători Bond simt nevoia să-l dezvolte, dar interpretarea lui Malek este revigorant subestimată. Safin este o prezență amenințătoare ori de câte ori apare pe ecran și, la fel ca toți marii răufăcători Bond, este un distractiv pentru 007.

Deoarece filmele Bond sunt, în mod tradițional, aventuri episodice de sine stătătoare, care nu recunosc versiunea anterioară sau nu o stabilesc pe următoarea, încercarea lui Spectre de a reuni toate filmele lui Craig într-o narațiune serializată retroactiv a fost întâmpinată cu un răspuns mixt. No Time to Die menține continuitatea comună a Spectre, aducând înapoi pe Dr. Madeleine Swann de Léa Seydoux și Blofeld de Christoph Waltz, dar funcționează mult mai bine aici. Spre deosebire de Spectre, serializarea lui No Time to Die nu este doar o construcție mondială fără scop inspirată de MCU; rezolvă narațiunea în curs într-un mod surprinzător de satisfăcător.

Ca o aventură globetrot după încercările lui 007 de a găsi bârlogul unui răufăcător megaloman și de a pune capăt planurilor lor grandioase și apocaliptice, No Time to Die este o revenire binevenită la structura clasică Bond. Nu face nimic pentru a inova formula 007, dar este un exemplu grozav al acesteia, iar sentimentul finalității filmului oferă un adio potrivit pentru Craig’s Bond.

De obicei, actorii Bond sunt înlocuiți atunci când se epuizează, iar ultimul lor film este primul care eșuează critic sau comercial. Craig este primul actor Bond al cărui film final pare de fapt un mare final și nu dezamăgește.